Zilele trecute reciteam: “I remember one morning getting up at dawn… there was such a sense of possibility… and I remember thinking to myself, ‘This is the beginning of happiness, this is where it starts and of course there will always be more.’ It never occurred to me it wasn’t the beginning, it was happiness.” Și mă gândeam că nu e absurd, până la urmă, să fii fericit în pofida circumstanțelor și cutumelor care îți spun că nu poți să fii fericit. Și că such a sense of possibility chiar nu are legătură cu altcineva decât cu tine însuți. Și că poți să muști din eternitate cu toți dinții în cele mai trecătoare momente ale tale.
(*) Mordre l’éternité, à dents pleines. (Mylène Farmer, C’est une belle journée)
